Jos gelul! Cum reparați unghiile deteriorate după manichiura cu gel?

Jos gelul! Cum reparați unghiile deteriorate după manichiura cu gel?

Din nefericire, manichiura cu gel nu este ireproșabilă și inocentă. Uneori ar trebui să apăsați butonul "jos gelul" și să treceți la o îngrijire benefică a unghiilor, deoarece gelul le lasă deteriorate, făcându-le mai subțiri și mai slabe pe zi ce trece. Cum să îngrijiți unghiile deteriorate din cauza gelului? Continuați să citiți!

Ori de câte ori ne cufundăm în subiectul manichiurii, ni se spune că mâinile sunt oglinda îngrijirii noastre personale, așa că unghiile ar trebui să fie bine îngrijite, asta e sigur. Atunci, nu e de mirare că ne place să apelăm la unghiile cu gel, care rezistă foarte mult timp, sunt ușor de făcut acasă și oferă o mulțime de posibilități. Acest trend a cucerit industria cosmetică pentru că rezistă pe unghii mult mai mult de 2-3 zile, precum o ojă obișnuită.

Există însă o problemă cu care ne confruntăm. Nu fiecare dintre noi are o placă unghială suficient de dură pentru a face față gelului, așa că acest tip de manichiură provoacă, de obicei, deteriorarea extremă a unghiilor.

Chiar provoacă gelul daune unghiei?

Este tabu. Sunteți conștientă că oja cu gel vă afectează unghiile? Chiar dacă realizați manichiura corect, gelul le afectează. Dacă observați:

  • unghii subțiri după gel
  • unghii foarte moi după gel
  • unghii gălbui după gel
  • unghii casante după gel
  • unghii care dor după gel

este posibil să fiți dintre cele care nu tolerează manichiura cu gel și ar trebui să renunțați imediat la ea.

Nu uitați că acest tip de manichiură expune unghiile atât la substanțe chimice, cât și la radiații UV (în cazul în care nu folosiți o lampă LED mai scumpă). Ambii factori au un impact extrem de negativ asupra stării unghiilor și a pielii mâinilor. Pare să nu aibă niciun sens faptul că ne protejăm împotriva radiațiilor UV prin utilizarea protecției solare și apoi ne expunem în mod deliberat la aceleași radiații generate de lampa de manichiură.

Unghiile deteriorate după aplicarea gelului sunt adesea cauzate de o alergie la gel și la ingredientele din majoritatea primer-urilor, ojelor și top coat-urilor: formaldehidă, ftalat de dibutil (DBP) și toluen. Dacă un anumit produs are o calitate slabă, efectul negativ al acestor ingrediente este intensificat, provocând mai multe microdeteriorări pe placa unghiei și în jurul acesteia. Substanțele toxice pătrund cu ușurință în organism, însă vaporii sunt cei mai nocivi.

Există o altă modalitate prin care gelul provoacă daune unghiilor. Cele mai multe probleme sunt legate de infecția plăcii unghiei. Aceasta se întâmplă atunci când gelul este polimerizat sub lampa care nu are suficientă putere: gelul nu este suficient de tare, astfel încât devine un mediu ideal (cald și umed) pentru dezvoltarea microbilor. De aceea, atât de multe dintre voi suferiți de ciuperca unghiei după manichiura cu gel și este foarte greu să o vindecați.

Evident, nu doar gelul e cel care lasă unghiile deteriorate. Este vorba și de acetona folosită pentru îndepărtarea gelului. Aceasta usucă unghiile și pielea, plus că unghiile riscă să fie deteriorate mecanic atunci când îndepărtați gelul.

Cum reparați unghiile deteriorate de gel?

Există numeroase modalități de a hrăni și întări unghiile. Cel mai bine este să începeți de la rădăcină, adică să vă gândiți la alimentația dumneavoastră.

Cea mai bună alimentație pentru unghii puternice nu presupune nimic altceva decât alimente sănătoase și un aport echilibrat de nutrienți. Cei esențiali sunt biotina, zincul, siliciul, acidul folic, fierul, vitaminele A, C și E. Îi puteți găsi în următoarele alimente: kiwi, pătrunjel, varză de Bruxelles, merișoare, fructe de trandafir sălbatic, pește, legume verzi, crupe, avocado, leguminoase și toate produsele care au beneficii pentru sănătate.

Dacă o alimentație sănătoasă nu reușește să vă ofere suficient ajutor, încercați suplimentele. Un supliment alimentar bun, care conține nutrienți esențiali pentru unghii, le va ajuta să se regenereze mai rapid.

Cu toate acestea, cele mai eficiente modalități de a vindeca unghiile deteriorate după gel (le veți vedea mai târziu pe cele esențiale) sunt:

  • un balsam special conceput pentru unghii
  • terapii profesionale pentru unghii la salon
  • repararea unghiilor cu ajutorul uleiurilor naturale
  • balsamuri DIY și metode de făcut acasă

Balsam pentru unghiile deteriorate după gel

Primul lucru pe care îl folosim pentru a trata unghiile deteriorate după manichiura cu gel este un balsam. Există o mulțime de astfel de produse pe piață, însă nu toate merită atenția dumneavoastră. Știți care este cel mai bun balsam pentru unghii deteriorate după îndepărtarea gelului?

Cel mai bun balsam este formulat fără formaldehidă și alte substanțe toxice. Ar trebui să fie cât mai natural posibil și să abunde în ingrediente esențiale pentru unghiile deteriorate: proteine, acizi grași, vitamine și minerale. Unele balsamuri pentru manichiura cu gel (care funcționează ca bază pentru gel pentru a întări unghiile dacă nu vreți să renunțați la manichiură) conțin, de exemplu, proteine de mătase (efect reparator) sau praf de diamant (efect de întărire).

Cu toate acestea, dacă vă interesează mai mult un balsam bun pentru tratarea unghiilor după manichiura cu gel, folosiți un produs profesional, de exemplu IBX System, pentru repararea unghiilor foarte deteriorate după acest tip de manichiura.

Uleiuri naturale pentru repararea unghiilor

Dacă unghiile dumneavoastră sunt deteriorate de la gel, le puteți repara folosind uleiuri. Repararea unghiilor cu uleiuri este plăcută și simplă, în plus, utilizarea unor astfel de ingrediente naturale are numai beneficii.

Știi care este cel mai bun ulei pentru unghiile deteriorate? Iată lista mea personală cu cele mai bune tratamente.

1. Ulei de ricin pentru unghii. Pare foarte simplu, dar se dovedește a fi cel mai potent. Uleiul de ricin ajută la repararea părului, a genelor și sprâncenelor, dar și a unghiilor după manichiura cu gel. Acesta conține acid ricinoleic unic, care are un efect antibacterian, întărește plăcile unghiale, îmbunătățește nivelul de hidratare și face unghiile mai dure și rezistente la deteriorări. Cel mai eficient mod de a-l utiliza este masarea uleiului de ricin în plăcile unghiilor (ideal, după ce l-ați încălzit ușor în prealabil).

2. Ulei de arbore de ceai pentru unghii. Atunci când vine vorba de uleiuri naturale pentru unghii, uleiurile esențiale sunt și ele de neprețuit, în special uleiul de arbore de ceai care este cunoscut pentru efectul său antifungic. De aceea, funcționează uimitor pentru unghiile slabe, deteriorate și atunci când tratați micoza unghiei.

3. Ulei de argan pentru unghii. Acesta este o sursă bogată de vitamina E, care este cel mai puternic antioxidant. Este capabil să repare unghiile, să le întărească și să accelereze reînnoirea celulară. Efectul întineritor și revitalizant al uleiului de argan este un lucru pe care unghiile deteriorate îl doresc cu ardoare.

4. Unt de shea pentru unghii. Ultimul, dar nu cel din urmă, untul vegetal, sau o versiune naturală a unturilor pentru unghii gata preparate. Untul de shea nu numai că menține un nivel optim de hidratare, dar protejează unghiile împotriva deteriorării, le uniformizează structura, restabilește culoarea naturală, crește luciul și intensifică repararea.

Dacă doriți, puteți utiliza și alte uleiuri pentru îngrijirea unghiilor sau vă puteți crea propriul amestec de uleiuri. Varietatea este un lucru pe care unghiile noastre îl îndrăgesc.

Balsam pentru unghii făcut în casă

Folosirea amestecurilor de casă este o modalitate excelentă de a hrăni unghiile după gel. Balsamul DIY ar putea funcționa la fel de eficient ca și cel cumpărat dintr-un magazin.

Balsam pentru unghii DIY pe bază de gelatină

Un balsam de unghii pe bază de gelatină, zis și laminarea unghiilor. Este o modalitate naturală de a întări unghiile deteriorate și fragile după gel. Ar trebui să încercați acest tratament, deoarece gelatina abundă în biotină, săruri minerale și proteine (substanțe care alcătuiesc unghiile).

Cum se face un balsam de unghii cu gelatină? Luați 2 lingurițe de gelatină și turnați puțină apă caldă peste ea. Puneți amestecul deoparte timp de câteva minute pentru a lăsa gelatina să se întărească. Înmuiați unghiile în amestec sau aplicați-l pe plăcile unghiilor și lăsați-l să acționeze câteva minute. Repetați tratamentul cel puțin o dată la două zile.

Balsam de unghii DIY cu conținut ridicat de vitamine

Un alt balsam de unghii de făcut acasă, care este, de asemenea, o alegere excelentă după îndepărtarea gelului, este alcătuit din ulei de măsline, vitaminele A + E și suc de lămâie. Ultimul ingredient are proprietăți nutritive uimitoare și albește unghiile, în timp ce uleiul de măsline și vitaminele se îmbină perfect pentru revitalizare și creșterea hidratării.

Pregătirea acestui tip de balsam de unghii este foarte ușoară. Luați o lingură de ulei de măsline, adăugați o jumătate de linguriță de suc proaspăt de lămâie și câteva picături de vitamine (disponibile la farmacie). Masați amestecul pe unghii în mod regulat.

Balsam de unghii DIY din fructe și legume

Ce altceva mai puteți folosi pentru a face un balsam de unghii eficient și natural care să fortifice unghiile după îndepărtarea gelului? Fructe și legume! De exemplu, castravete hrănitor, lămâie care deschide culoarea și măr care îmbunătățește repararea. Acest amestec întărește unghiile cu condiția să fie folosit cu regularitate.

Rețeta e ușor de urmat. Dați pe răzătoare un castravete și un măr, adăugați suc proaspăt de lămâie, amestecați și distribuiți-l pe unghii. Lăsați să acționeze câteva minute și repetați tratamentul o dată sau la două zile.

Top tratamente pentru unghii după îndepărtarea gelului

Există și tratamente de salon pentru a fortifica unghiile și a repara daunele provocate de manichiura cu gel. Dacă vreți să vă reparați unghiile deteriorate după gel folosind un tratament profesionist, puteți alege dintre următoarele opțiuni:

  • manichiura japoneză reprezintă o alegere bună atunci când vreți să întăriți ușor unghiile și să le lăsați să se relaxeze, oferindu-le o șansă la reparare. Tratamentul constă în aplicarea pe unghii a unei paste bogate în nutrienți (inclusiv cheratină, ceară de albine, vitamina A+E, etc).
  • manichiura naturală în care naturalețea este prioritară. Aceasta presupune conferirea unei forme frumoase unghiilor cu ajutorul unor pile de unghii având forma potrivită, pilirea delicată a unghiilor și furnizarea de substanțe nutritive, de exemplu, uleiuri. Este o manichiură tipică ce pune accentul pe delicatețe și pe aspectul natural.
  • manichiura SPA, care este o combinație de manichiură naturală cu un tratament nutritiv și un masaj suplimentar al mâinilor care stimulează microcirculația, astfel încât unghiile devin mai puternice în același timp.

Nu ezitaţi să ne împărtăşiţi opinia dumneavoastră despre articole.


Comentarii: #0


Adăugaţi comentariul. Acesta va fi publicat după ce va fi aprobat de moderator.
Ulei de ricin
Ulei de argan
Ulei de jojoba
Politica de Confidențialitate

Website-ul nostru folosește module cookie și module cookie terțe pentru utilizarea instrumentelor externe. În cazul în care utilizatorul nu își dă consimțământul, doar modulele cookie esențiale vor fi folosite. Puteți schimba setările browserului dumneavoastră în orice moment. Vă dați consimțământul pentru utilizarea tuturor modulelor cookie?

Politica de Confidențialitate